VIDEO. Transformarea uluitoare a unei pensionare care la 74 de ani a renunțat la medicamente și s-a apucat de fitness

Publicat: 24 aug. 2020, 12:06 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Joan MacDonald, o bunicuță simpatică din Ontario, Canada, este dovada vie că oricând, la orice vârstă, încă mai poți să faci ceva important pentru tine și poți să îți schimbi viața radical.

Când medicii i-au spus că va trebui să-și mărească doza de medicamente dacă va continua să trăiască în același mod, Joan a decis că trebuie să-și ia soarta în propriile mâini.

„Acum trei ani am început această călătorie lungă și lentă, iar acum realizez că nu are sfârșit.

În fiecare zi mă mișc într-o direcție pe care o aleg. Fiecare lună este o nouă bornă. În fiecare an am văzut cum m-am schimbat atât de radical încât am crezut că nu mă mai pot schimba mai mult de atât și încă o fac. În acest punct, chiar realizez că nu avem limite”, a scris ea pe Instagram.

Cum a reușit simpatica bătrânică să ajungă unde și-a propus

Bătrâna a început să meargă la sala, să se antreneze, să aibă 5 mese pe zi și să nu depășească 1500 de calorii, iar astfel a ajuns să aibă 61 de kilograme.

Totodată, Joan se antrenează cu greutăți de cinci ori pe săptămână și face exerciții cardio de cel puțin trei ori pe săptămână. Ședințele ei de fitness durează de obicei 90 de minute cu tot cu încălzirea, iar antrenamentele cardio variază de la 15 la 45 de minute.

https://www.instagram.com/p/Bug_TXFnH82/

Mai mult de atât, acum reușește să îi influențeze și pe alții pentru a avea un stil de viață sănătos, iar pe pagina ei de Instagram dă sfaturi în acest sens. A reușit să adunce aproape 1 milion de urmăritori în mediul online, oameni care o admiră și o apreciază pentru ceea ce face.

„În fiecare moment putem lua o decizie pentru a face o schimbare. Oricât de grea sau de provocatoare este viața, trebuie să rămânem neclintiți în țelul nostru și să continuăm să înaintăm. Când am început, nu mi-am imaginat că voi ajunge unde sunt astăzi.

Îmi doream doar să-mi recapăt sănătatea și să scap de pastile”, le transmite Joan admiratorilor săi.

Publicat: 24 aug. 2020, 12:06 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×